Prieteni,
Există momente în viață când ai de luat decizii care sunt extrem de complicate, dar sunt unicele corecte. Un an în urmă eu am ales să creez o poveste în jurul fiului meu Rem pentru a-l proteja înțelegând că asta este unica șansă ca el să aibă o copilărie liniștită în societatea noastră. Pentru a-l proteja am fost nevoită să-mi găsesc refugiu în spatele unei legende. Am făcut-o cât am putut, dar pentru că urmează lucrurile care nu mai pot fi oprite, vreau să fiu eu cea care va spune totul. În ultimele săptămâni eu sunt șantajată de către oamenii din SIS cu aceste detalii din viața mea personală. Se dorește supunerea mea ca jurnalist, dar asta nu va fi niciodată. Ironia sorții este că asta sunt tot acei oameni care au slujit cu dedicație și pe timpul lui Plahotniuc, tot ei sunt cei mai harnici și astăzi.
Tata lui Rem este Veaceslav Platon și o declar ca să nu mai existe loc de niciun fel de șantaj în privința mea și a fiului meu.
Mulți dintre voi știți că eu des numeam TV8 un fel de primul copil al meu. Înțelegând că prin mine va fi lovit și el, am luat unica decizie corectă și anume să fac o pauză de emisie și să ies temporar din Consiliul de Adminstrație al televiziunii, despre ce am anunțat ieri colegii. Rămân fondatorul televiziunii care ține la ea mai mult decât își imaginau cei care au pornit acest atac asupra mea. Voi reveni la timpul potrivit, inclusiv cu un nou format de emisiune.
Asta este ultima mea declarație despre viața personală. Va rog să păstrați dreptul lui Rem la o copilărie liniștită.
Vă cuprind, Natalia

SIS răspunde acuzațiilor jurnalistei Natalia Morari și o invită să meargă la Procuratură

Ca urmare, lansăm o invitație publică doamnei Morari în vederea elucidării circumstanțelor cazului dat și identității persoanelor care au întreprins cerințe ilegale la adresa acesteia în legătură cu activitatea sa profesională. SIS își asumă acordarea sprijinului plenar în eventuala desfășurare a urmăririi penale, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Acum cateva zile Cristian Rizea a publicat un video:

Cristian Rizea: Veaceslav Platon și Natalia Morari se iubesc

 

 

Veaceslav Platon din inchisoare catre Natalia Morari: Солнышко

 

 

Foto

 

 

 

Alexandru Cozer: Cei care gestionează TV8 au știut foarte bine despre relația dintre Platon și Morari

Alexandru Cozer: Cei care gestionează TV8 au știut foarte bine despre relația dintre Platon și Morari

 

 

EXCLUSIV Video / Rizea: Mariana Rață de la TV8 ar fi AMANTA lui Viorel Morari, soția lui Paşa Valeriu lucrează pentru Prime, postul lui Plahotniuc

EXCLUSIV Video / Rizea: Mariana Rață de la TV8 ar fi AMANTA lui Viorel Morari, soția lui Paşa Valeriu lucrează pentru Prime, postul lui Plahotniuc