Sunt plecat din Republica Moldova de 9 ani! Iar pe parcursul acestor ani am auzit foarte multe istorii despre cum unii moldovenii abuzeaza de increderea altor moldoveni! Majoritatea moldovenilor plecati peste hotare sunt buni la suflet, insa trebuie sa recunoastem ca printre cei plecati sunt si escroci! Sunt istorii despre cum unii moldovenii ca sa zic intr-un limbaj mai popular ( imi cer scuze de la profesorii din cele 3 universitati la care am studiat) care pur si simplu i-au kidanit pe alti moldoveni ! Lasandu-i fara bani, fara documente etc! Am auzit si cazuri cand unii moldoveni care ajunsi odata peste hotare pur si simplu evita sa se intalneasca cu alti moldoveni pentru a nu le crea probleme! Evident ca sunt cazuri confidentiale si nu voi scrie nici un articol despre acest lucru! Insa sunt sigur ca majoritatea moldovenilor care lucreaza peste hotare au auzit cel putin un caz despre escroci de-ai nostri care abuzeaza de bunatatea moldovenilor! Avem un individ de-al nostru stabilit in SUA si care se vede deputat pe Circumscriptia SUA/Canada! Numele lui este Alexandrin Patron si a fost condamnat Curtea Supremă din Washington (SUA)   pentru violență domestică și privare de libertate. Cu alte cuvinte Alexandrin Patron a batut o moldoveanca dea noastra si inca a tinut-o inchisa! Alexandrin Patron a  fost condamnat la 12 luni de închisoare in SUA, dar eliberat pe cauțiune.Am vazut replica lui Alexandrin la invinuirile care i se aduc! ( vezi video de mai jos).Daca era sa fie condamnat de o instanta din Moldova poate ca mai apareau unele semne de intrebare! Sau daca i se intampla in timpul campaniei insa noi vorbim aici de Curtea Suprema din Washington!  Felul în care a  reacționat Alexandrin Patron  te lasă fără cuvinte! Ma adresez catre toti moldovenii din circumscriptia SUA/Canada! Va rog foarte mult sa nu-i permitem acestui escroc sa ajunga in Parlamentul Republicii Moldova! Noi nu avem nevoie de persoane instabile psihic sa ne reprezinte in Parlament! Nici nu vreau sa ma gandesc ce o sa scrie americanii despre noi, moldovenii, stiind ca a Alexandrin Patron este in infractor insa noi i-am permis sa ajunga in Parlament! In continuare vreau sa va prezint doua video-uri! Primul video este reactia lui Alexandrin Patron la invinuirile care i se aduc

Tupeu de infractor! Cum reactioneaza Alexandrin Patron care a batut o moldoveanca dea noastra in SUA





 si cel de-al doilea video apar niste baieti din Italia, cu varsta cuprinsa intre 12-15 ani! Eu nu vorbesc italiana insa va rog sa va uitati la reacția băieţilor, puși în fața unei domnișoare. Aceștia sunt rugați să facă diferite lucruri! Ce se întâmplă când pui un băieţel din italia în faţa unei fetiţe şi îi ceri să o lovească! Presupun ca toti veti intelege chiar daca nu vorbiti italiana! trebuie sa-i aratam acestu escroc ca noi, moldovenii, suntem buni la suflet insa nu suntem prosti!

Cum credeti, cati ani au copii! Presupun ca cei din Italia au inteles! Varsta despre care am scris este exagerata! 






Alexandrin Patron a fost condamnat în SUA pentru violență domestică și privare de libertate: A sechestrat o tânără, pretinzând că e iubita sa


Alexandrin Patron a fost  condamnat în SUA pentru violență domestică și privare de libertate candidează la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Alin Alexandrin Patron, candidatul independent la alegerile parlamentare din 24 februarie are, de fapt, antecedente penale, după ce Curtea Supremă din Washington l-a găsit vinovat pentru că a agresat, în SUA, o tănâră din Republica Moldova.


A sechestrat și agresat fizic și psihic o tânără, invocând că e iubita sa

O plângere pe numele Alexandrin Patron a fost depusă în luna octombrie 2015 la Curtea Supremă din Washington de către o tânără originară din Republica Moldova. Aceasta a povestit cu lux de amănunte cum a ajuns să-l cunoască pe Alexandrin Patron și ce i s-a întâmplat. Pentru a păstra confidențialitatea victimei, o vom numi, în cele ce urmează,( A.) și vom reproduce mărturiile acesteia care au stat la baza învinuirii și condamnării candidatului la funcția de deputat.
(A.) este o tânără din Republica Moldova, care a mers în Statele Unite ale Americii în anul 2014. Pe atunci (A.) avea 20 de ani. L-a cunoscut pe Alexandrin Patron, un tânăr venit și el în SUA din Republica Moldova, pe rețeaua de socializare Facebook, după ce acesta i-a trimis o cerere de prietenie. Se întâmpla în anul 2015, în una dintre conversațiile pe care le purtau, (A.) i-a spus băiatului că nu-i place locul în care muncește, aceasta activând în calitate de îngrijitoare. Atunci, Alexandrin i-a propus să se mute în apartamentul pe care îl închiria el, iar între timp își va căuta un nou loc de muncă. La scurt timp după propunere, (A.) și-a dat demisia și s-a mutat în apartamentul „prietenului” moldovean.
În nota informativă a procurorului adjunct pe caz, Angela J. Kaake, se menționează că victima nu ar fi avut sentimente față de agresor, iar faptul că se mutase la el nu avea să însemne că își dorește o relație cu acesta.
După o vreme, Alexandrin Patron devenise posesiv și căuta să știe totul despre activitățile lui (A). În momentul în care (A.) i-a comunicat că nu vrea o relație amoroasă cu acesta, bărbatul s-a arătat a fi indispus și a început să plângă, povestește tânăra. Deși nu știa cum să procedeze, (A.) se gândea să părăsească apartamentul. (A.). a povestit în instanță că Alexandrin a bruscat-o de câteva ori, însă nu s-a simțit agresată fizic.
Într-o seară însă, la data de 3 octombrie 2015, când se întorceau acasă dintr-un club, (de menționat că (A.) a mers la insistența lui Alexandrin) băiatul a agresat-o, lovind-o cu palma peste față, după ce (A.). a făcut o remarcă felului cum conduce mașina. Ajunși acasă, bărbatul a început să țipe, să o numească vulgar și a încuiat-o în dormitor, ca aceasta să nu fugă din apartament. După care i-a luat telefonul și i-a spus că dacă-l lasă să doarmă cu ea în același pat, i-l va restitui dimineață. Într-un final, tânăra a acceptat.
A doua zi, pe 4 octombrie 2015, Alexandrin i-a propus lui (A.). să înceapă o relație. Fata i-a cerut timp pentru a se gândi și i-a cerut să o ducă la SouthCenter Mall, pentru că are nevoie să petreacă puțin timp singură. Alexandrin i-a spus că o conduce, dar cu o condiție, să stea cu ea. Într-un final, (A.). l-a convins să o lase singură.
Ajunsă la mall, tânăra a căutat modalități de a scăpa de tortura la care este supusă. (A.) hotărât să ia un taxi, să meargă să-și ia hainele din apartament și să plece. În timp ce-și împacheta lucrurile , și cu speranța că Alexandrin Patron nu va ajunge în acel moment acasă, pe ușa apartamentului a intrat agresorul, care a început să țipe, să-i rupă punga cu haine, luându-i telefonul și portofelul în care se aflau actele lui (A.), după care a agresat-o fizic, bruscând-o, iar (A.) s-a lovit cu capul de perete.

Tânăra a încercat de mai multe ori să evadeze, însă Alexandrin a agresat-o la fiecare încercare. Într-un final aceasta a reușit să fugă din dormitor, să-și ia telefonul, și, ajutată de un alt coleg de apartament, să sune la poliție, iar Alexandrin Patron să fie arestat.

În declarațiile sale, Patron spunea că se afla într-o relație amoroasă cu victima și că aceasta era iubita lui, afirmând că locuiau împreună de aproape un an, când, de fapt, (A.) a declarat că au trăit în același apartament aproape două luni. Acesta a negat acuzațiile aduse și a pledat nevinovat.

Condamnat la 12 luni de închisoare, dar eliberat pe cauțiune

În pofida declarațiilor făcute, Alexandrin Patron a fost găsit vinovat pentru aplicarea violenței domestice de gradul trei, care presupune hărțuirea fizică și psihică exercitată asupra unei persoane. În iunie 2016, Patron a fost condamnat în a doua instanță, care a menținut pedeapsa primei instanțe, pentru violență domestică. Astfel, potrivit actului sentinței, inculpatul nu are voie să intre în contact cu victima pe o perioadă de cinci ani. De asemenea, acesta a achitat o sumă de 1.853,42 $, dintre care 315,5 $ taxe judiciare, 500 $ – compensații victimei și 1.037,92 $ – bani pentru analizele medicale.
Alexandrin Patron a fost eliberat pe cauțiune, însă timp de 12 luni a fost sub supravegherea organelor de drept.