În contextul spălării imaginii de mafiot se înscrie şi biografia „desenată” pe blogul acestuia. Deşi aceasta a fost şlefuită la greu, falsurile şi neconcordanţele sunt evidente, începând cu locul şi data naşterii acestuia, studiile şi până la ocupaţiile obscure ale lui Plahotniuc în tinereţe.
M-am născut în satul Pituşca, raionul Călăraşi, dar am crescut în satul Grozeşti din raionul Nisporeni, acolo unde părinţii mei s-au mutat când eu aveam doar 3 luni”, scrie Plahotniuc.
Inexplicabil, dar Plahotniuc a minţit anterior până şi despre locul unde s-a născut. În primul său interviu acordat postului Prime TV, acesta spunea că s-a născut la Grozeşti. Aceleaşi date sunt incluse şi în buletinul de identitate moldovenesc al lui Plahotniuc. În acelaşi timp, în actele din România, Plahotniuc figurează ca fiind originar din Pituşca. De altfel, şi atorităţile locale din Grozeşti şi Pituşca au confirmat că Plahotniuc s-a născut în ultima localitate.
Curios este că în aşa-zisa biografie a sa, Plahotniuc nu menţionează data naşterii. Şi asta nu este întâmplător, pentru că de-a lungul anilor acesta a indicat diferite date în diferite situaţii. În actele din RM este indicat că Plahotniuc s-a născut în 1970, în timp ce în cele româneşti – în 1966. Apare întrebarea: de ce acesta a indicat intenţionat şi conştient diferite locuri şi date de naştere în diferite identităţi – moldovenească, română, rusă şi, nu este exclus, şi în alte cazuri, falsificând acte oficiale?
Mai departe, oligarhul îşi cântă ode şi se laudă până cade în derizoriu. „Încă din şcoală am deprins spiritul competitiv şi dorinţa de a face mai mult decât mi se cere, tot timpul credeam că pot mai mult. Nu învăţam pentru note şi laude, învăţam ca să înţeleg cât mai multe lucruri şi să le pot folosi, iar plăcerea competiţiei o trăiam la olimpiadele pe raion, unde ocupam mereu locuri de frunte”, scrie Plahotniuc, referindu-se, cel mai probabil, la „celebra” poezie „Iepuraşul vesel” – o lucrare infantilă, pe care a scris-o la 16 ani(!).
Plahotniuc se încurcă şi în poveştile despre studiile sale la Politehnică. Mai exact, evită să precizeze detalii, menţionând doar că a ajuns la facultatea respectivă „într-un concurs de împrejurări” şi că a fost nevoit să renunţe la facultate pentru armată, după care s-ar fi întors şi continuat studiile la Politehnică. În realitate, perioada coincide cu cea în care, potrivit mai multor mărturii, acesta deja se ocupa cu proxenetismul, iar diploma ar fi cumpărat-o.
Despre activitatea de proxenet a lui Plahotniuc au existat foarte multe declaraţii şi mărturii, acestea venind mai ales din partea celor care în perioada respectivă lucrau în organele de forţă. Informaţii despre activitatea de proxenet a lui Plahotniuc au apărut şi în presa din România, şi în cea din Rusia, iar despre aceste lucruri vorbesc foarte mulţi politicieni, deputaţi şi alte persoane publice. Chiar şi fostul premier Ion Sturza declarase anterior că „Plahotniuc aducea plutoane de femei politicienilor şi elitelor la Bucureşti”.
Totodată, anul trecut un fost ofiţer de la Fulger (în trecut OMON) a dezvăluit că în 1993 l-a prins pe Vladimir Plahotniuc în timp ce „vindea prostituate” la etajul 13 al unei clădiri din Chişinău. „S-a întâmplat în 1993, când l-am depistat pe Vlad Plahotniuc la al treisprezecelea etaj, unde vindea prostituate. Da, am depistat unde le-a dus. El era capul acestor crime. Noi pe atunci aveam numai trei băieţi din poliţie care se ocupau de caz. În scurt timp am fost eliberat din serviciu de la OMON”, a declarat ofiţerul în rezervă Victor Popescu.
Şi generalul Anton Gămurari, care a participat la formarea tuturor trupelor speciale ale Ministerului de Interne, a vorbit anterior, într-un interviu pentru Jurnal.md, despre cum şi-a câştigat Plahotniuc primii bani pe seama fetelor vândute în Turcia şi în ţară, obţinând pe de o parte profit, iar pe de alta informaţii compromiţătoare pentru ţinerea sub control a politicienilor, oficialilor străini şi a oamenilor de afaceri din RM şi nu numai. Potrivit lui Anton Gămurari, Plahotniuc şi-a început activitatea de proxenet prin 1988 şi, de fapt, nu şi-a încetat niciodată această activitate, controlând şi astăzi toată elita politică din ţară şi nu doar anume prin acest mod.
În biografia sa, Plahotniuc menţionează şi „drumurile” sale în fosta Iugoslavie. Acesta vorbeşte misterios despre nişte afaceri pe care le practica acolo. În realitate însă, oligarhul ar fi fugit în fosta Iugoslavie de urmărirea internaţională pentru trafic de femei. Potrivit unor surse, de la ananghie l-a scos atunci un judecător începător – un oarecare… Mihai Poalelungi, care acum, prin „pură coincidenţă”, a ajuns Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie.
Voalat, Plahotniuc descrie o situaţie care, citită printre rânduri, se pliază perfect pe informaţiile precum că acesta practica proxenetismul în acea perioadă.
La vremea aceea, domeniul afacerilor era unul foarte neclar, a trebuit să experimentez mult până să-l înţeleg. Am făcut şi drumuri în fosta Iugoslavie, până să înceapă războiul, vânzând în pieţele din Belgrad şi Macedonia ceea pentru ce exista cerere atunci. Acolo am trecut prin momente extrem de complicate, erau lupte dure pentru un loc pe piaţa respectivă, cu indivizi care foloseau metode foarte agresive, care controlau piaţa prin teroare. Ei erau mulţi, nu le-aş fi făcut faţă răspunzând doar cu agresivitate”, se spune în biografie.
Mai departe, Plahotniuc povesteşte şi despre aşa-zisele afaceri cu săli video şi o tipografie. „Am încercat şi afacerea pe care o practicau mulţi moldoveni la vremea respectivă, cea cu sălile video, apoi am trecut la prima mea afacere serioasă – o tipografie, în care am investit multă energie şi a fost prima afacere care îmi aducea venituri bune şi constante”, scrie oligarhul. În realitate, acele „săli video” ar fi fost nişte saloane cu filme porno – o dezvoltare a îndeletnicirilor din perioada în care oligarhul „îşi făcea studiile” la Politehnică.
Plahotniuc mai povesteşte despre afaceri în turism şi imobiliare, referindu-se, cel mai probabil, la deţinerea prin scheme ilegale a hotelurilor de lux Codru şi Nobil, hotelul Naţional, cafeneaua Guguţă, pavilionul de la Moldexpo, insulele din Parcul „La Izvor” etc.
Cât despre afacerile în media despre care scrie Plahotniuc, presupunem că acesta are în vedere atacurile raider asupra televiziunilor incomode şi deţinerea unui holding întreg de presă – un evantai din şase posturi TV, două de radio şi o mulţime de portaluri online. De remarcat că până în noiembrie 2014 Vladimir Plahotniuc nega orice atribuţie a sa la aceste televiziuni, iar acum spune că e afacerea lui încă de prin 2009.
La fel e şi cu restul afacerilor şi activelor sale, cu care se laudă în biografie. Toate au lipsit din declaraţiile de avere în toţi aceşti ani şi pe toate le-a negat, în timp ce acum se laudă cu averi furate, pe care le numeşte „afaceri”.
La capitolul „politică” e şi mai amuzant ce povesteşte oligarhul. „Am intrat în politică în 2010, dar m-am implicat în acest domeniu mult mai devreme. În special în anii 2007-2009, am sprijinit în repetate rânduri mai mulţi lideri ai opoziţiei de atunci, am făcut asta pentru că îmi doream ca RM să nu mai fie o ţară cu o doctrină comunistă. Am considerat că Moldova are nevoie de o schimbare profundă şi să-şi aleagă o cale şi un model occidental de dezvoltare, unul care şi-a dovedit eficienţa în alte ţări fost comuniste. Această decizie a mea mi-a produs pagube mari la momentul respectiv, inclusiv anumite consecinţe asupra mea şi a familiei, dar nu am cedat, ştiam că scopul este unul vital pentru RM”, spune plin de sine Plahotniuc.
Este extrem de nostim când spune că a luptat contra „doctrinei comuniste” – Plahotniuc, cel care a dormit în anticamera lui Voronin din 2000 şi până în 2009, deservind „familia” cu dame de companie şi prestând tot soiul de servicii regimului Voronin.
Or, anume în perioada guvernării comuniste, protejat de Voronin, Plahotniuc a acaparat afaceri şi s-a răfuit cu toţi cei care îi stăteau în cale, atunci fiind puse bazele imperiului Plahotniuc. Pe durata celui de-al doilea mandat al lui Voronin la preşedinţie, aproape întreg businessul (întreprinderi particulare, fluxuri financiare, poziţii administrative) şi-a schimbat conducătorii, beneficiar al acestei schimbări masive de trecere a proprietăţii şi influenţei devenind nimeni altul decât Plahotniuc, o singură persoană care a concentrat asupra a toate structurile de stat şi businessul semnificativ în Moldova.
Toate afacerile şi tranzacţiile, care, conform unei propagande regizate de însuşi Plahotniuc au fost atribuite public lui Oleg Voronin şi tatălui său, de fapt, cum s-a depistat şi continuă să se depisteze documentar, au ajuns la o singură persoană – Vladimir Plahotniuc. Potrivit unor dezvăluiri, pe durata preşedinţiei lui Voronin, oamenii care îl înconjurau îl sunau pe Plahotniuc înainte de a intra la el, iar ieşind de la preşedintele RM, imediat îi raportau lui Plahotniuc despre rezultatul discuţiilor, iar totul era gestionat şi decis la Nobil.
Plahotniuc îşi încheie triumfător preludiul pentru funcţia de premier. „​Până acum, mi-au reuşit toate proiectele mari, indiferent de obstacole”, conchide Plahotniuc în biografia sa falsificată.





Generalul Anton Gămurari, combatant al războiului de pe Nistru: „Dodon a depus flori la monumentul cazacilor din cetatea Tighina. Acești cazaci au împușcat oameni, au siluit femei, ne-au ucis camarazii, iar el spune să ne cerem scuze de la ei”


DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   CULTURĂ    /   Actualizat: Vineri, 02 martie 2018, 17:54 

2 martie este data la care se împlinesc 26 de ani de începutul războiului de pe Nistru, deși primele ciocniri au avut loc încă la sfârșitul anului 1991. Cei care cunosc povestea conflictului de pe Nistru știu că generalul-maior de poliție Anton Gămurari a fost unul dintre eroii acestui război, participând activ la formarea tuturor trupelor speciale ale Ministerului de Interne ale Moldovei independente, începând de la prima companie creată în cadrul Batalionului de patrulă și santinelă, brigadă denumită „Fulger”, apoi – a fostului OMON.  La aproape trei decenii de la declanșarea războiului de pe Nistru, generalul Gămurari crede cu convingere că acest conflict putea fi prevenit. În prezent, generalul Anton Gămurari este vicepreședinte al Uniunii Naționale a Veteranilor Războiului pentru Independență (UNVRI).

„Dacă regimul de la Chișinăul era mai ferm în acțiuni și decizii, atunci nu avea să fie război și să-și piardă viața sute de oameni”, spune Gămurari, potrivit ziarulnational.md. Pentru că, explică el,  majoritatea populației din stânga Nistrului îi ura pe gardiștii și cazacii aduși să lupte contra Republicii Moldova. Din păcate, însă, nimeni de la Chișinău nu a mișcat un deget, deși „erau saci cu scrisori la Președinție, oamenii solicitau ajutor, dar acesta nu a mai venit”.

Gămurari amintește că pe teritoriul din dreapta Nistrului era armament suficient pentru a riposta atacurilor cazacilor și pușcăriașilor aduși de prin Rusia să lupte, însă, din nou, Chișinăul nu a făcut decât să ia decizii 
 decizii controversate. Tot armamentul performant, aflat pe partea dreaptă a Nistrului, a fost evacuat de urgență.


„De cei de la „Fulger” se temeau toți. Chiar și generalul Lebedi a recunoscut că doar în luptele de la Tighina și-au pierdut viața 5 400 oameni de-ai săi. Eu cred că au fost mai mulți, pentru că cei în uniforme negre, adică pușcăriașii aduși să lupte, erau pur și simplu aruncați în Nistru. Ulterior, cetatea din Tighina a fost pierdută, pentru că de la Chișinău veneau ordine controversate. Se spunea să nu răspundem la focurile de armă, pentru ca mai apoi să ni se reproșeze de ce nu am reacționat”, a declarat generalul.

Cât despre ceea ce se întâmplă azi la Chișinău, Gămurari nu poate uita și ierta un episod de anul trecut, când președintele moldovean s-a întâlnit, la Tighina, cu noul șef al grupării separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, afirmând că „Chișinăul ar trebui să-și ceară scuze de la Transnistria pentru războiul din 1992” și a depus flori la monumentul cazacilor din incinta cetății Tighina. „Acești cazaci au împușcat oameni, au siluit femei, ne-au ucis camarazii, iar el (președintele – n.r.) spune să ne cerem scuze de la ei”, s-a plâns generalul.



Generalul Gămurari spune că războiul din Transnistria putea fi PREVENIT, dar nu s-a dorit asta


Politică28.02.201711:15Autor: Ziarul National



Fostul comandant al Brigăzii cu destinație specială „Fulger”, generalul Anton Gămurari, este convins că acum 25 ani puteau fi prevenite vărsările de sânge în războiul de pe Nistru și că teritoriul din stânga Nistrului putea să fie controlat în totalitate de autoritățile constituționale de la Chișinău. Declarații în acest sens au fost făcute astăzi, în cadrul unei Conferințe dedicate împlinirii a 25 de ani de la începutul acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței R. Moldova.
Gămurari spune că a mers de nenumărate ori la Tiraspol înaintea izbucnirii conflictului armat, iar cei de acolo se „ascundeau ca șobolanii”. Mai mult, acesta afirmă ca, dacă Chișinăul era mai ferm în acțiuni și decizii, atunci nu avea să fie război și să-și piardă viața sute de oameni. Gămurari a mai adăugat că, atunci majoritatea populației din stânga Nistrului detesta gardiștii și cazacii aduși să lupte contra R. Moldova, doar că autoritățile de la Chișinău nu au întreprins nimic: „Erau saci cu scrisori la Președinție. Oamenii solicitau ajutor, dar acesta nu a mai venit”.
În același context, generalul a subliniat că pe teritoriul din dreapta Nistrului era suficient armament pentru a riposta atacurilor cazacilor și pușcăriașilor aduși de prin Rusia să lupte, dar la Chișinău au fost luate, iarăși, unele decizii controversate. Tot armamentul performant, aflat pe partea dreaptă a Nistrului, a fost evacuat de urgență.
„De cei de la „Fulger” se temeau toți. Chiar și generalul Lebedi a recunoscut că doar în luptele de la Tighina și-au pierdut viața 5 400 oameni de-ai săi. Eu cred că au fost mai mulți, pentru că cei în uniforme negre, adică pușcăriașii aduși să lupte, erau pur și simplu aruncați în Nistru. Ulterior, cetatea din Tighina a fost pierdută, pentru că de la Chișinău veneau ordine controversate. Se spunea să nu răspundem la focurile de armă, pentru ca mai apoi să ni se reproșeze de ce nu am reacționat”, a povestit acesta.
Pe final, Anton Gămurari a menționat că nu-l va ierta niciodată pe președintele Igor Dodon, care a depus flori la monumentul cazacilor din incinta cetății Tighina. „Acești cazaci au împușcat oameni, au siluit femei, ne-au ucis camarazii, iar el (președintele – n.r.) spune să ne cerem scuze de la ei”, a conchis generalul.