Istoria cravatei: de la eșarfa soldaților croați la unul dintre cele mai cunoscute accesorii din lume

Astăzi, cravata este asociată cu eleganța, costumul, funcțiile oficiale, afacerile sau evenimentele importante. Dar puțini se gândesc că acest obiect aparent banal are o istorie care începe pe câmpurile de luptă ale Europei și trece prin curțile regale, revoluții, transformări sociale și schimbări radicale ale modei.

Cravata modernă nu a fost inventată într-o singură zi și nici nu poate fi atribuită unui singur designer. Forma pe care o cunoaștem astăzi este rezultatul unei evoluții de câteva sute de ani.

Iar povestea ei are un personaj neașteptat: soldatul croat.

Înainte de cravată: oamenii își protejau deja gâtul

Ideea de a purta o bucată de material în jurul gâtului este mult mai veche decât cravata europeană.

În Antichitate existau diverse forme de eșarfe, gulere și materiale înfășurate în jurul gâtului. Soldații romani, de exemplu, foloseau focale – o bucată de material legată la gât, care avea în primul rând un rol practic, protejând împotriva frigului. Astfel de obiecte apar și în reprezentări antice.

Prin urmare, cravata nu a apărut din nimic în secolul al XVII-lea. Noutatea epocii moderne a fost transformarea unei bucăți de material purtate în jurul gâtului într-un accesoriu vestimentar cu o identitate proprie și, mai ales, într-un simbol al statutului social.

În Europa Renașterii și în perioada modernă timpurie, hainele aveau o importanță socială enormă. Materialul, culoarea și ornamentele puteau indica bogăția, rangul sau apartenența la o anumită categorie socială.

Momentul care a schimbat istoria: soldații croați

Legătura dintre cravată și Croația este una dintre cele mai cunoscute povești din istoria modei europene.

În secolul al XVII-lea, soldații croați purtau în jurul gâtului eșarfe sau pânze legate într-un anumit stil. Acestea au devenit vizibile pentru francezi, iar accesoriul a început să fie asociat cu militarii croați aflați în serviciul francez.

În timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, stilul a fost adoptat și de mediul aristocratic francez. Dintr-un element asociat inițial militarilor, bucata de material de la gât s-a transformat treptat într-un accesoriu de modă.

Enciclopedia Croată notează că în secolul al XVII-lea termenul francez cravate era asociat cu croații și cu militarii croați din armata regală, iar de aici s-a dezvoltat denumirea pentru accesoriul vestimentar.

Așa apare una dintre cele mai interesante călătorii lingvistice din istoria modei:

Croat → Croate → cravate → cravată.

În germană avem Krawatte, în italiană cravatta, iar în franceză cravate.

Cu alte cuvinte, numele poporului a ajuns să desemneze un obiect vestimentar purtat în întreaga lume.

Nu a existat un singur „inventator” al cravatei

Deși povestea este adesea prezentată simplu – „soldații croați au inventat cravata” –, realitatea istorică este ceva mai complicată.

Eșarfele de gât existau cu mult înainte. Soldații, marinarii și călăreții foloseau diferite tipuri de materiale în jurul gâtului din motive practice.

Ceea ce s-a întâmplat în secolul al XVII-lea a fost mai degrabă transformarea unui anumit stil de purtare într-o modă europeană.

Cercetările istorice recente asupra vestimentației croaților și dalmaților arată, de asemenea, că astfel de eșarfe erau folosite în mediul militar înainte ca accesoriul să devină o modă aristocratică la Paris.

Prin urmare, este mai corect să spunem că soldații croați au avut un rol important în popularizarea precursorului cravatei moderne decât să afirmăm că un anumit soldat a „inventat” cravata.

De la uniformă militară la accesoriu de lux

În Franța, accesoriul a început rapid să se schimbe.

Dacă pentru soldat o eșarfă putea avea o funcție practică, la curtea regală ea devenea un mijloc de a demonstra statutul și rafinamentul.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cravatele puteau fi extrem de elaborate. Se foloseau materiale fine, dantelă, muselină, in și panglici de mătase.

Unele erau atât de sofisticate încât legarea lor era o adevărată operațiune.

Muzeul Victoria and Albert din Londra păstrează una dintre cele mai spectaculoase mărturii ale acestei mode: o cravată sculptată în lemn de te de celebrul sculptor Grinling Gibbons, în jurul anului 1690. Piesa imită atât de bine dantela încât poate fi confundată la prima vedere cu un obiect textil.

Cravata sculptată este realizată dintr-un singur bloc de lemn de te și cântărește mai puțin de 150 de grame. Detaliile sunt atât de fine încât sculptorul a reușit să redea inclusiv aspectul dantelei și al pliurilor materialului.

Cravata putea costa o avere

În Europa secolului al XVII-lea, o cravată din dantelă fină nu era un obiect accesibil oricui.

Era un simbol al statutului.

Victoria and Albert Museum arată că dantela de tip gros point de Venise, folosită la astfel de cravate, era extrem de scumpă și necesita un volum impresionant de muncă manuală. Pentru oamenii bogați, accesoriul reprezenta o modalitate vizibilă de a-și demonstra poziția socială.

Un exemplu spectaculos îl reprezintă regele Iacob al II-lea al Angliei, care ar fi purtat la încoronarea sa din 1685 o cravată din dantelă de tip point lace evaluată la 36 de lire și 10 șilingi – o sumă considerabilă pentru acea perioadă.

Cravata nu era, așadar, doar ceva „pus la gât”.

Era o declarație publică:

„Îmi permit să port asta.”

Moda devine din ce în ce mai extravagantă

În secolul al XVIII-lea, cravata continuă să evolueze.

Formele, nodurile și materialele se schimbă, iar accesoriul devine uneori exagerat de mare și complicat.

În Franța, grupuri precum incroyables au transformat vestimentația într-o adevărată demonstrație de excentricitate. În Marea Britanie, tinerii cunoscuți sub numele de Macaronis au devenit celebri pentru hainele extravagante și preocuparea lor pentru modă.

Cravata putea fi voluminoasă, colorată și extrem de elaborată.

Era epoca în care eleganța masculină nu însemna neapărat discreție.

„Steinkirk”: cravata care a devenit modă după o bătălie

Un episod interesant din istoria cravatei are legătură cu bătălia de la Steenkerque, din 1692, desfășurată în actuala Belgie.

Potrivit tradiției vestimentare consemnate de Enciclopedia Croată, soldații francezi purtau cravatele într-un mod mai neglijent după luptă, iar stilul a fost preluat de modă și a devenit cunoscut drept Steinkirk.

Este un exemplu perfect despre modul în care moda poate transforma chiar și o situație militară într-un trend.

Cravata nu mai era doar un obiect purtat de militari.

Începea să devină parte din cultura populară europeană.

Beau Brummell și nașterea eleganței masculine moderne

La începutul secolului al XIX-lea apare un personaj care avea să schimbe radical modul în care bărbații se îmbrăcau:

George Bryan „Beau” Brummell.

Brummell a devenit celebru în societatea britanică pentru eleganța sa impecabilă.

În locul hainelor excesiv ornamentate ale aristocrației precedente, el a promovat o altă idee: haine bine croite, curate, simple și perfect aranjate.

Cravata avea un rol central.

Nodul trebuia să fie impecabil, iar materialul trebuia să cadă perfect pe piept.

Astfel, cravata a început să se transforme dintr-un obiect spectaculos într-un simbol al disciplinei, rafinamentului și eleganței masculine.

Nu mai era nevoie ca un bărbat să poarte cele mai scumpe ornamente.

Era suficient ca totul să fie perfect.

Secolul al XIX-lea: apar mai multe tipuri de cravate

Industrializarea și dezvoltarea orașelor au schimbat și moda.

Clasa de mijloc s-a extins, iar costumul masculin începe să devină tot mai standardizat.

Cravata se adaptează.

Apar diferite modele și stiluri, printre care:

• cravata lungă;
• bow tie – papionul;
• ascotul;
• diverse eșarfe și cravate largi;
• cravata four-in-hand.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, forma cravatei începe să semene tot mai mult cu obiectul pe care îl recunoaștem astăzi. Enciclopedia Croată notează că spre finalul secolului forma sa se apropia deja de cea modernă.

„Four-in-hand” și cravata lungă

Un moment important îl reprezintă popularizarea nodului Four-in-Hand.

Acesta este unul dintre cele mai simple și versatile noduri de cravată și poate fi folosit cu multe tipuri de cămăși.

Cravata lungă, îngustă, care se termină în două vârfuri și este legată printr-un nod, începea să se impună în garderoba masculină.

Dar mai exista o problemă:

cravatele se deformau ușor.

Materialul putea să se răsucească, să se strângă sau să nu cadă corect după legare.

Jesse Langsdorf și cravata modernă

În anii 1920 apare un nume important în istoria accesoriului: Jesse E. Langsdorf, un fabricant de cravate din New York.

În 1922, Langsdorf a depus o cerere de brevet pentru o îmbunătățire a cravatei de tip four-in-hand. Brevetul american nr. 1.447.090 a fost acordat la 27 februarie 1923.

Ideea sa era tehnică, nu spectaculoasă.

Langsdorf a folosit o construcție care permitea materialului să fie tăiat pe diagonală, cunoscută drept tăiere pe bie, și o structură interioară care ajuta cravata să-și păstreze forma.

Rezultatul?

Cravata cădea mai bine, era mai flexibilă și se deforma mai greu.

Această inovație a contribuit decisiv la forma cravatei moderne.

Practic, Langsdorf nu a inventat ideea de cravată.

El a contribuit la inventarea modului modern de a o construi.

Cravata devine simbolul bărbatului de afaceri

În secolul XX, cravata intră într-o nouă etapă.

Costumul cu sacou, cămașă și cravată devine uniforma nescrisă a angajatului de birou, a avocatului, bancherului, politicianului sau managerului.

În special după Al Doilea Război Mondial, cravata devine un element aproape obligatoriu al vestimentației masculine formale.

În anii 1950 și 1960, un bărbat îmbrăcat elegant era aproape de neconceput fără cravată.

Dar moda avea să se răzbune pe această uniformizare.

Anii ’60–’80: cravata devine o declarație personală

În anii 1970, cravatele devin foarte late, unele ajungând la dimensiuni impresionante.

În anii 1980 apar cravatele asociate cu lumea financiară și corporatistă, dar și modele inspirate din cultura pop, muzică și subculturi urbane.

Cravata putea transmite mesaje despre personalitatea celui care o purta.

Dungi?

Putere și tradiție.

Culori puternice?

Individualitate.

Modele extravagante?

Nonconformism.

Cravata devenise un fel de mesaj vizual purtat la gât.

De ce unele cravate sunt foarte late, iar altele foarte înguste?

Pentru că și cravata urmează ciclurile modei.

În anumite decenii au fost populare cravatele foarte înguste. În altele, cele foarte late.

Lățimea cravatei a oscilat de-a lungul secolului XX, în funcție de croiala costumului și de tendințele vestimentare.

Astăzi, cravatele clasice au de obicei o lățime moderată, dar moda continuă să varieze între modele înguste și variante mai late.

Cravata în secolul XXI: de la obligație la alegere

În ultimele decenii, cravata și-a pierdut statutul de accesoriu obligatoriu.

Conceptul de business casual a schimbat profund modul în care oamenii se îmbracă la locul de muncă.

În multe companii, cămașa fără cravată a devenit perfect acceptabilă.

În industria tehnologică, în startup-uri și în numeroase profesii creative, cravata a ajuns chiar să fie percepută ca prea formală.

Totuși, accesoriul nu a dispărut.

Cravata continuă să fie purtată la:

• nunți;
• ceremonii;
• interviuri de angajare;
• întâlniri oficiale;
• evenimente diplomatice;
• reuniuni de afaceri;
• ceremonii academice;
• uniforme;
• apariții publice și politice.

Cu alte cuvinte, cravata nu a murit. Și-a schimbat rolul.

De la simbol al statutului la simbol al identității

Privită în perspectivă, istoria cravatei este de fapt istoria transformării societății europene.

La început, avem un obiect vestimentar asociat cu soldații și cu funcția practică.

Apoi devine accesoriu al aristocrației.

După aceea devine simbol al eleganței.

În epoca industrială devine parte din uniforma clasei de mijloc.

În secolul XX devine simbol al corporatismului și al autorității.

Iar în secolul XXI este, în multe situații, o alegere personală.

Un accesoriu care poartă în nume istoria unui popor

Poate cel mai fascinant lucru despre cravată este că povestea ei nu se termină la modă.

În foarte multe limbi europene, numele obiectului păstrează încă legătura cu croații.

Francezul spune cravate, italianul cravatta, germanul Krawatte, iar românul cravată.

Enciclopedia Croată confirmă această evoluție etimologică și leagă termenul de numele croaților și de militarii croați din serviciul regal francez în secolul al XVII-lea.

Este o situație rară în istoria modei: un accesoriu purtat zilnic în întreaga lume păstrează în numele său memoria unui popor și a unei perioade istorice.

De ce purtăm încă cravata?

Poate pentru că moda nu este niciodată doar despre haine.

Cravata a supraviețuit mai multor revoluții vestimentare tocmai pentru că s-a putut reinventa.

A fost eșarfă militară, ornament aristocratic, simbol al eleganței, uniformă corporatistă și accesoriu al individualității.

Astăzi poate fi discretă sau extravagantă, din mătase sau materiale sintetice, cu modele geometrice sau complet simplă.

Dar indiferent de formă, fiecare cravată modernă poartă în spatele ei mai bine de trei secole de istorie europeană.

Iar data viitoare când cineva își leagă cravata înaintea unei întâlniri, a unei nunți sau a unui eveniment oficial, ar putea privi accesoriul puțin diferit.

Pentru că ceea ce pare a fi doar o bucată de material prinsă sub guler este, de fapt, rezultatul unei călătorii care a început cu soldați, a trecut prin palate regale și a ajuns în garderoba oamenilor din aproape întreaga lume.

De la croații secolului al XVII-lea la costumele secolului XXI – povestea cravatei este, în fond, povestea felului în care moda transformă un obiect simplu într-un simbol universal.

VIDEO/ Moldoveanul Ion s-a căsătorit cu Delphine din Camerun.

Unde au activat Maia Sandu, Igor Grosu, Natalia Gavrilița și Sergiu Litvinenco în perioada guvernării PCRM (2001–2009)