Între cooperare strategică și răni istorice: De ce relațiile dintre Polonia și Ucraina rămân atât de complicate

Deși astăzi Polonia și Ucraina sunt aliate în fața agresiunii ruse, relațiile dintre cele două state continuă să fie influențate de secole de conflicte, rivalități și interpretări diferite ale istoriei. Sprijinul fără precedent acordat de Varșovia Kievului după invazia Rusiei din 2022 nu a șters disputele privind trecutul, iar în ultimii ani acestea au revenit în prim-planul scenei politice și diplomatice.

Polonia – unul dintre cei mai importanți susținători ai Ucrainei

După declanșarea invaziei ruse la scară largă, în februarie 2022, Polonia a devenit unul dintre cei mai importanți aliați ai Ucrainei. Milioane de refugiați au fost primiți pe teritoriul polonez, iar autoritățile de la Varșovia au oferit ajutor militar, umanitar și financiar consistent.

Totodată, sute de mii de cetățeni ucraineni au intrat pe piața muncii din Polonia, contribuind la sectoare precum construcțiile, agricultura, logistica, industria și serviciile.

Cu toate acestea, pe măsură ce războiul s-a prelungit, în societatea poloneză au apărut și semne de oboseală socială. Costurile economice, concurența de pe piața muncii și ascensiunea discursului naționalist au alimentat tensiuni în anumite medii. În ultimii ani au fost raportate incidente izolate de violență și acte de discriminare împotriva unor cetățeni ucraineni, condamnate de autoritățile poloneze.

Aceste incidente nu caracterizează societatea poloneză în ansamblu, însă ilustrează faptul că integrarea unui număr atât de mare de refugiați reprezintă o provocare pentru orice stat.

O istorie comună marcată de dominație și conflicte

Pentru a înțelege sensibilitățile actuale, trebuie privit în urmă cu aproape cinci secole.

După Uniunea de la Lublin din 1569, o mare parte a teritoriilor locuite de ucraineni a intrat sub administrația Commonwealth-ului Polono-Lituanian, unul dintre cele mai mari state europene ale epocii.

În această perioadă, nobilimea poloneză (szlachta) controla vaste domenii agricole în Ucraina de astăzi, iar majoritatea populației rutene era alcătuită din țărani aflați în sistemul de iobăgie.

Deși termenul de „sclavie” nu descrie statutul lor juridic, viața iobagilor era extrem de grea. Ei erau obligați să muncească pe moșiile nobililor, aveau libertăți limitate și suportau numeroase obligații fiscale. În același timp, diferențele religioase dintre catolicii polonezi și populația ortodoxă au amplificat tensiunile sociale.

Pentru mulți istorici, aceste condiții reprezintă una dintre cauzele apariției mișcării cazacilor zaporojeni.

Bogdan Hmelnițki și începutul unei noi epoci

În anul 1648, hatmanul Bogdan Hmelnițki a condus una dintre cele mai importante răscoale din istoria Europei de Est.

Conflictul a izbucnit atât din motive personale, cât și din cauza nemulțumirilor acumulate în rândul cazacilor și al populației rutene față de administrația poloneză.

Răscoala s-a transformat rapid într-un război de amploare. Armata poloneză a suferit mai multe înfrângeri importante, iar Hmelnițki a reușit să pună bazele Hetmanatului Cazac.

În 1654, prin Acordul de la Pereiaslav, cazacii au acceptat protecția Țaratului Rusiei, un moment considerat decisiv pentru evoluția ulterioară a Ucrainei și pentru extinderea influenței Moscovei în regiune.

Secole de rivalitate

În următoarele două secole, Polonia și-a pierdut treptat independența în urma celor trei împărțiri din 1772, 1793 și 1795, efectuate de Imperiul Rus, Prusia și Austria.

După Primul Război Mondial, conflictul dintre cele două popoare a reizbucnit.

Între 1918 și 1919 a avut loc războiul polono-ucrainean pentru controlul Galiției Orientale și al orașului Liov (Lviv). Victoria Poloniei a lăsat un puternic sentiment de frustrare în rândul naționaliștilor ucraineni, care aveau să joace un rol important în deceniile următoare.

Acordul de la München și ocuparea regiunii Zaolzie

Un alt episod controversat din istoria Europei Centrale este cel din toamna anului 1938. După Acordul de la München, prin care Germania nazistă, cu acordul Marii Britanii, Franței și Italiei, a obținut anexarea Regiunii Sudete din Cehoslovacia, statul cehoslovac a rămas într-o poziție extrem de vulnerabilă.

În acest context, Polonia a transmis un ultimatum guvernului de la Praga și a ocupat regiunea Zaolzie (Teschenul Ceh), un teritoriu disputat încă din 1919. Deși anexarea Zaolzie nu a făcut parte din Acordul de la München propriu-zis, ea a avut loc imediat după acesta și a profitat de slăbirea Cehoslovaciei.

Acest episod este interpretat diferit de istorici. Numeroși cercetători consideră că Polonia a urmărit propriile interese teritoriale și a profitat de politica expansionistă a Germaniei naziste, contribuind indirect la dezmembrarea Cehoslovaciei. Alți istorici polonezi susțin că Varșovia a recuperat un teritoriu revendicat de mai multe decenii și că Polonia nu a fost aliată a Germaniei naziste în sens militar sau politic.

Acest episod rămâne unul dintre cele mai controversate din politica externă a Poloniei interbelice și este invocat frecvent în dezbaterile istorice privind responsabilitatea diferitelor state europene pentru destrămarea Cehoslovaciei în 1938.

Pentru unii analiști, cazul Zaolzie ilustrează faptul că, în perioada interbelică, interesele geopolitice au prevalat adesea asupra solidarității dintre statele Europei Centrale. Totuși, majoritatea istoricilor fac distincția între oportunismul diplomatic al Poloniei din 1938 și alianța politico-militară dintre Germania nazistă și alte state, considerând că acestea sunt situații istorice diferite.

Volînia – cea mai dureroasă rană dintre cele două popoare

Cel mai sensibil capitol al relațiilor polono-ucrainene îl reprezintă masacrele din Volînia și Galiția de Est din perioada 1943–1944.

Armata Insurecțională Ucraineană (UPA), asociată cu Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN-B), este considerată de majoritatea istoricilor responsabilă pentru o campanie de epurare etnică împotriva populației civile poloneze.

Numărul victimelor este estimat la zeci de mii de persoane.

Parlamentul Poloniei califică aceste evenimente drept genocid, în timp ce în Ucraina interpretările sunt mai nuanțate, iar o parte a societății îl consideră pe Stepan Bandera un simbol al luptei pentru independență.

Această diferență fundamentală de perspectivă continuă să provoace dispute diplomatice.

Operațiunea Vistula

În 1947, autoritățile comuniste din Polonia au lansat Operațiunea Vistula, prin care aproximativ 140.000 de ucraineni, lemki și boiki au fost relocați forțat din sud-estul țării în teritoriile occidentale.

Guvernul comunist a justificat măsura prin necesitatea eliminării sprijinului acordat UPA.

Pentru comunitatea ucraineană, Operațiunea Vistula rămâne una dintre cele mai dureroase tragedii ale secolului XX.

Disputele politice dintre Varșovia și Kiev

În ultimii ani, pe lângă problemele economice și comerciale, au reapărut și disputele privind memoria istorică.

Printre principalele teme se numără:

• comemorarea victimelor din Volînia;
• exhumarea victimelor poloneze pe teritoriul Ucrainei;
• interpretarea rolului UPA;
• glorificarea unor personalități istorice considerate eroi în Ucraina și criminali în Polonia.

Aceste subiecte au influențat în mod repetat relațiile dintre cele două guverne.

Scandalul Ordinului Vulturul Alb

Un nou moment de tensiune diplomatică a apărut în 2026, când președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a decis retragerea Ordinului Vulturul Alb acordat președintelui ucrainean Volodîmîr Zelenski.

Administrația prezidențială poloneză a explicat că decizia a fost legată de controversa privind denumirea unei unități militare ucrainene în onoarea UPA și de divergențele privind politica memoriei istorice.

La rândul său, Volodîmîr Zelenski a anunțat că a returnat distincția Poloniei și a declarat că istoria nu ar trebui utilizată ca instrument de confruntare politică între două state care se confruntă cu aceeași amenințare de securitate. Liderul ucrainean a subliniat că Ucraina rămâne recunoscătoare poporului polonez pentru ajutorul acordat după invazia Rusiei.

Acest episod a ilustrat cât de puternic continuă trecutul să influențeze prezentul, chiar și în relația dintre doi aliați apropiați.

Economia și piața muncii

În prezent, cetățenii ucraineni reprezintă una dintre cele mai importante comunități de lucrători străini din Polonia.

Ei contribuie semnificativ la economie, însă există și percepții diferite în societate privind impactul imigrației asupra salariilor, locurilor de muncă și serviciilor publice.

Sociologii arată că majoritatea relațiilor dintre polonezi și ucraineni sunt pașnice, însă discursul politic și campaniile electorale readuc periodic în atenție teme istorice sensibile, care pot amplifica polarizarea.

Un trecut greu, un viitor comun

Relațiile dintre Polonia și Ucraina reprezintă unul dintre cele mai complexe dosare din Europa Centrală și de Est. Cooperarea militară și politică este astăzi mai puternică decât oricând, însă rănile istorice – de la dominația Commonwealth-ului Polono-Lituanian și răscoala lui Bogdan Hmelnițki până la Volînia, Operațiunea Vistula și disputele privind memoria celui de-Al Doilea Război Mondial – continuă să influențeze discursul public și deciziile politice.

Provocarea ambelor state este de a găsi un echilibru între respectarea adevărului istoric și menținerea unei cooperări strategice într-un context regional marcat de război și instabilitate. Numai prin dialog, cercetare istorică și recunoașterea suferințelor tuturor comunităților afectate poate fi construită o relație durabilă între cele două națiuni.