Am avut ocazia frumoasă de a ne revedea cu ambasadorul Canadei în Republica Moldova, România şi Bulgaria, Domnul Kevin Hamilton, un adevărat prieten al țării noastre. I-am mulțumit Excelenței sale pentru reacția fermă a Canadei, exprimată de Domnia sa imediat ce regimul antipopular de la Chișinău a apelat la justiția controlată politic pentru a anula votul democratic al Chișinăuienilor,
Mi-am exprimat speranța și am fost asigurat că și pe viitor Canada va rămâne alături de cetățenii țării noastre, iar excesele antidemocratice la adresa lor nu vor fi tolerate.
Am discutat despre persecuțiile la adresa opoziției, societății civile active, a media independente, arestările pe criterii politice a unor lideri locali și activiști ai partidelor de opoziție, potențiali candidaţi electorali, despre limitarea libertății de expresie și la întruniri, dar și a libertății conștiinței.
Un subiect distinct l-au constituit modificările antidemocratice aduse legislației electorale cu votul comun al partidelor populiste PSRM și PD, conduse de Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon, în lipsa unui cosens politic și social și în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția, OSCE/ODIHR .
În perspectiva viitorului scrutin parlamentar mi-am informat interlocutorul vizavi de prioritățile partidelor de opoziție democratică în raport cu așteptările oamenilor:
-edificarea unui stat de drept, cu justiție corectă și o economie funcțională, furnizoare de locuri de muncă suficiente și venituri decente pentru angajați, pensionari și studenți, cu sisteme de educație și medical moderne, cu mijloace legale și transparente în procesul politic, precum și în cel de anchetare a fraudei bancare și recuperare a miliardelor furate, inclusiv prin punerea în aplicare a mecanismelor de confiscare a averilor ilicit dobândite de politicieni, judecători și procurori corupți.
-edificarea unui stat de drept, cu justiție corectă și o economie funcțională, furnizoare de locuri de muncă suficiente și venituri decente pentru angajați, pensionari și studenți, cu sisteme de educație și medical moderne, cu mijloace legale și transparente în procesul politic, precum și în cel de anchetare a fraudei bancare și recuperare a miliardelor furate, inclusiv prin punerea în aplicare a mecanismelor de confiscare a averilor ilicit dobândite de politicieni, judecători și procurori corupți.
Am solicitat Excelenței sale suplimentarea de către Canada a expertizei și suportului societății civile, mediului de experți și media independente, inclusiv presei de investigații în materie de combatere a cleptocrației, corupției și protecționismului, a fraudelor financiare și electorale, în vederea apărării drepturilor și libertăților omului, a combaterii abuzurilor autorităților și persecuțiilor politice, precum și pentru combaterea știrilor false și a propagandei oligarhice și geopolitice interne și externe.
Ambasadorul Kevin Hamilton și-a exprimat îngrijorarea faţă de derapajele anti-democratice ale guvernării şi a optat pentru menţinerea și intensificarea comunicării noastre pentru a avea o imagine cât mai obiectivă asupra proceselor socio-politice şi economice din Republica Moldova. Totodată ne-a asigurat de sprijinul plenar al Domniei sale și al statului pe care îl reprezintă în eforturile societății noastre de edificare democratică statului de drept, prin alegeri libere și corecte.