Spitalul de Urgenţă. Blocul trei, etajul trei. Cel puţin două persoane au fost bătute cu bestialitate de oamenii legii se află în secţia Neurochirurgie. Deputata Valentina Cuşnir (54 de ani) şi studentul Denis Roscot (19 ani) au ajuns pe paturile spitalului după ce poliţiştii le-au aplicat mai multe lovituri la cap. Acum ambii fac tratamente de comoţie cerebrală, dar şi de alte traume. Valentina Cuşnir, bunăoară, mai are şi o fractură la mâna stângă, dar şi corpul în vânătăi. Din cauza durerilor, Denis nu îşi ridică capul de pe pernă. În plus îi este fracturat şi nasul. 24 de ore din 24, tânărul, student la Universitatea Tehnică, este supravegheat de poliţişti.După ce poliţiştii au atacat tinerii, ce aţi făcut dvs.?
— Am decis să merg acasă. Am trecut prin spatele Guvernului. În faţa mea a apărut Rusu. M-a apucat de mâna dreaptă şi mi-a sucit-o. Îl întrebam de ce face aceasta. S-a mai apropiat un poliţist, pe care nu l-am recunoscut. Acesta mi-a sucit mână şi mai tare şi m-a apucat de păr. Mă durea îngrozitor. Între timp s-a mai apropiat unul. M-au târât pe asfalt vreo 200 de metri. Strigam şi întrebam de ce mă târăsc. Le-am spus că merg cu ei, dacă e cazul. Dar de ce au procedat aşa? Nu m-aş fi opus să îi însoţesc. În scurt timp, mi-am pierdut cunoştinţa. M-au lăsat lângă un trotuar de pe str. A. Puşkin, undeva, în spatele Guvernului. Când mi-am revenit, am auzit împuşcături în regiunea Parlamentului.

