Author: eurointern

Teoria jocurilor şi adoptarea deciziilor.

Teoria jocurilor în accepţiunea ştiinţifică este o competiţie dominantă de reguli.Orice joc poate fi pus sub formă matriceală conform unei teoreme a lui John von Neumann. Definite drept competiţie RI…

Teoria Regimurilor Internaţionale.

În încercarea de a urmări modul în care statele instituţionalizează întreţinerea relaţiilor, John Ruggie a introdus în 1975 sintagma de regim internaţional. Potrivit celei mai cunoscute definiţii,acestea sunt: seturi de…

Geopolitica petrolului.

Blestemul resurselor – statele care au cea mai puţină democraţie în interior, sunt statele care deţin resurse minerale, deoarece aceste state împiedică dezvoltarea instituţiilor şi valorilor democratice, a unei economii…

G 8 şi G 20

La începutul anilor ‘70 patru evenimente au afectat profund sistemul economic mondial: prăbuşirea sistemului monetar Bretton Woods, prima lărgire a Comunităţii Europene, prima criză a petrolului puternica recesiune economică din…

Periodizarea istoriei moderne universale.

P/t prima dată noţiunea de istorie moderna a apărut la umaniştii din sec XV-XVI în perioada renaşterii. Iniţial ea a fost denumită Historia nova (ist nouă) şi propaga ideile: 1.dezvoltarea…

Izvoarele istoriei moderne universale.

Studierea izvoarelor fiecărei epoci istorice îşi are specificul său. Izvoarele studiului istoriei universale moderne sunt in maj cele tradiţionale, ca şi pt epocile precedente. Cu toate aceste a civilizaţia industrială…