Stefan Gligor: “Pe data de 20 octombrie 2019, am depus actele necesare pentru a participa la concursul de preselecție a candidaților pentru funcția de Procuror General.
E o decizie luată inclusiv datorită insistenței oamenilor, pe care în mare parte nu-i cunosc personal, dar care mi-au scris în continuu în privat și în public și mi-au cerut să mă implic.
Scriu acest mesaj ca să vă multumesc mult pentru încredere și să vă spun următoarele.
Sînt conștient că în acest concurs există candidați cu mai multă experiență în domeniul dreptului penal și cu ani buni lucrați în sistemul procuraturii. Însă, la fel, stiu că anume oamenii care cunosc mult drept penal, au o vastă experiență în sistemul procuraturii și se numesc procurori – s-au făcut că plouă când crima organizată își subordona instituțiile de stat, spăla zeci de miliarde de dollari, fura rezervele BNM și organiza scheme de contrabandă în valoare de sute de milioane de euro (la acest subiect voi reveni separat).
Eu stiu că fără reabilitarea instituției procuraturii și o reformă cuprinzătoare și credibilă a autorității judecătorești, Moldova va ramâne ceea ce este acum – un stat corupt și sărac.
Sint conștient de faptul că asumarea acestei funcții este una din cele mai dificile și periculoase provocări din câte există în Republica Moldova și sînt convins de faptul că un Procuror General capabil să facă față provocării și să contribuie la reformarea și reabilitarea procuraturii, cine nu ar fi acesta, poate și trebuie să fie identificat exclusiv din afara sistemului procuraturii.
Încă odată vreau să vă multumesc pentru susținere și să vă promit că indiferent de rezultatul acestui concurs eu voi face tot ce-mi stă în puteri să avem instituții integre și o țară prosperă.”



CV

Justice and Good Governance

European Interdisciplinary Studies at the College of Europe, degree in International Public Law, attorney at law.
Professional experience in legal assistance and counselling and in public affairs within the informational-analytical departments and services.
Since January 2017 – programme director at CPR Moldova.

2017 – 2019

CPR Moldova – Programme Director


2011 – present

Associated Bureau of Attorneys “Gligor and Partners”, Attorney, Managing Partner


2007 – 2008

TACIS, Support to PCA and WTO implementation and EU – Moldova European Neighbourhood, Local expert, (November 2007 – January 2008)


2006 – 2007

College of Europe

Project coordinator
Belarus Working Group Project
2005 – 2006

Administration of the Parliament of the Republic of Moldova, Senior referent, Information, Analysis and Prognosis Service

2004 – 2005

Ministry of Reintegration of the Republic of Moldova

Senior Consultant
Informational – Analytical Department
2006 – 2007

College of Europe, Natolin Campus, Poland

Advanced Interdisciplinary European Studies

1999 – 2004

Free International University of Moldova

International Public Law Major
Contact data:
stefan.gligor@gmail.com
sursa